Post

Storage Logistics in Ziarul Financiar

Storage Logistics: Circa 15% din totalul spaţiilor de depozitare sunt neocupate în prezent, cu o valoare estimată la 6 mil.euro

Circa 650.000 metri pătraţi de depozite, respectiv 15% din total, sunt neocupaţi în prezent, valoarea acestor spaţii neutilizate fiind de circa 6 milioane de euro, sumă care nu include şi costurile serviciilor logistice, potrivit Storage Logistics.

Cu toate acestea, reprezentanţii primului marketplace local pentru spaţiile de depozitare estimează că gradul de ocupare a depozitelor poate ajunge la 90-95% până la final de an, dat fiind faptul că închirierea pe termen scurt poate reprezenta o soluţie de back-up pentru perioada de dinaintea sărbătorilor de iarnă, când tot mai multe magazine online şi business-uri au nevoie de o soluţie rapidă de depozitare.

“Odată cu lansarea platformei noastre în luna septembrie, am generat foarte mult interes din partea mai multor tipuri de business-uri, atât unele aflate în creştere, cât şi din partea multinaţionalelor. Ne-am dat seama că multe companii locale au nevoi imediate, legate de un anumit sezon de vânzări, aşa cum este Black Friday sau perioada sărbătorilor, şi că avântul comenzilor online din acest an face ca soluţia noastră să fie nu doar relevantă pentru aceştia, ci şi necesară.” a declarat Cristina Dumitrescu, Managing Partner Storage Logistics.

 

Intregul articol este disponibil aici.

Compare listings

Compare