Cristina Dumitrescu – cofondator Storage-Logistics este speaker-invitat la Retail & HoReCa Distribution

Cristina Dumitrescu – cofondator Storage-Logistics este speaker-invitat la Retail & HoReCa Distribution

Cristina Dumitrescu, cofondator și Managing Partner Storage-Logistics, este speaker-invitat de publicația Modern Buyer, în cadrul evenimentului Retail & HoReCa Distribution, din 16 septembrie, la Brașov.

Antreprenor de succes, cu background în marketing și publicitate, cu o experiență de 15 ani în activări complexe de brand pentru companii din FMCG, tehnologie și telecom, Cristina și-a dedicat ultimii trei ani dezvoltării și implementării soluțiilor de suport logistic pentru companiile de trade marketing și retail.

Caracterizată de pasiune, entuziasm și dinamism, Cristina Dumitrescu a lansat, în septembrie 2020, marketplace-ul B2B pentru închirierea spațiilor de depozitare la cerere, unde companiile care caută să depoziteze mărfuri paletizate sau agabaritice găsesc o soluție flexibilă pe termen scurt și mediu.


Miză pe flexibilitate și costuri reduse

Storage-Logistics este primul start-up din România care s-a făcut remarcat în industria de supply chain din țară prin soluții de depozitare “out of the box”.

Start-up-ul conectează companiile cu parteneri de depozite, identificând opțiuni flexibile de stocare de marfă la partenerii de depozite care au capacitate excesivă și sunt dispuși să furnizeze serviciile de depozitare necesare pe o anumită perioadă de timp.
Spre deosebire de soluțiile tradiționale oferite pe piața din România, Storage-Logistics aduce un beneficiu important clienților săi: flexibilitate totală care se traduce în reducerea costurilor, companiile plătind doar spațiul folosit efectiv, fără angajamente pe termen lung.

Astfel, compania oferă servicii complete de depozitare la cerere a mărfurilor generale, refrigerate, congelate și tip A.D.R, precum și cross docking, co-packing, picking, repaletare și distribuție. Un alt beneficiu important este că firmele pot accesa o rețea de furnizori de servicii de depozitare verificate, care oferă nu numai capacitatea de depozitare, ci și fulfillment (sortarea, ambalarea și expedierea), atât pentru distribuția B2B, cât și pentru distribuția directă către consumator.

“Am creat o soluție inovatoare pentru jucătorii din industrie, oferind în platforma noastră spațiul excedentar pe care depozitele partenere îl au disponibil pe o perioadă temporară și rezolvând rapid nevoia de depozitare pe care o au companiile. Practic, marketplace-ul www.storage-logistics.ro oferă companiilor acces rapid la spațiile de depozitare disponibile în piață (o rețea de peste 100 de depozite în țară), care sunt listate doar pe perioada cât nu sunt ocupate. De asemenea, companiile pot contacta direct serviciul corporate Storage-Logistics pentru proiecte de depozitare și servicii logistice personalizate”, precizează Cristina Dumitrescu, cofondator Storage-Logistics.

5 beneficii imediate

-Flexibilitatea procesului logistic prin depozitarea, la cerere, la nivel național în funcție de nevoi, mai aproape de clienți, cu costuri mai mici de transport;

-Reducerea costurilor prin depozitarea stocurilor pe termen scurt și mediu;

-Creșterea eficienței prin depozitarea stocurilor fluctuante pe perioada anului și a stocurilor neprevăzute generate de perioadele de peak season;

-Acces la o rețea națională de depozite ambientale, refrigerate, congelate și ADR folosind un singur punct de contact;

-Saving “Last mile” prin depozitarea cât mai aproape de punctul de livrare.

O mare parte dintre clienții Storage-Logistics merg pe abordarea de tip „hibrid”, folosind atât depozitarea pe termen lung în propriile rețele și infrastructura tradițională de depozitare și distribuție, cât și depozitarea pe termen scurt și mediu, în depozitele din platforma Storage-Logistics, la care au acces în schimbul unui comision pentru fiecare tranzacție încheiată.

Storage-Logistics este susținător și partener al evenimentului Retail &Horeca Distribution, ediția 2021.

Întregul articol poate fi citit aici

Publicat la 08.10.2021


Articole din alte categorii

Compare listings

Compare